• Thrive Codex
  • Posts
  • 🤖 Impactul AI asupra veniturilor în marile companii [Thrive Codex #151]

🤖 Impactul AI asupra veniturilor în marile companii [Thrive Codex #151]

+ Cum să folosești mai bine Fable 5

Sponsored by

Salutare și bun venit la un nou episod din Thrive Codex!

Doza ta de știri, tactici și unelte AI pentru Marketing Digital.

Ce avem pe ordinea de zi:

📰 [Știri] Impactul real al AI asupra veniturilor și conversiilor în marile companii

🖼️ [Imagini cu AI] Prins de un Doodle

🛠️ [Tutorial] Cum să folosești mai bine contextul în Fable 5

💡 [Tips] Nu mai crea (încă) un fișier .md pentru Claude

🎯 [Trending] Ce este viral săptămâna asta în social media

📰[Știri] Impactul real al AI asupra veniturilor și conversiilor în marile companii

Un nou raport publicat de Detailed analizează 27 de exemple reale în care startup-uri și companii mari folosesc inteligența artificială pentru a obține mai mult trafic, conversii și venituri.

Printre cele mai interesante exemple:

  • AI personalizează experiența utilizatorilor, ceea ce duce la creșteri importante ale conversiilor și timpului petrecut pe site.

  • Companii precum Beehiiv, Duolingo și Xero folosesc AI pentru a automatiza crearea de conținut, newslettere și fluxuri interne, economisind ore de muncă și crescând productivitatea.

  • Platforme precum CarGurus, Cars.com și Bloomberg au integrat căutare bazată pe AI, iar utilizatorii petrec mai mult timp pe site și convertesc mai bine.

  • Publicații precum Financial Times, TIME și Mediahuis folosesc AI pentru personalizare, rezumate, traduceri, etichetarea conținutului și asistență în procesul editorial, fără a elimina rolul oamenilor.

  • În e-commerce, AI este utilizat pentru recomandări de produse, ordonarea ofertelor și generarea imaginilor, cu impact direct asupra vânzărilor și valorii comenzilor.

Concluzia raportului este aliniată cu ce discutăm aici de 3 ani… cele mai bune rezultate nu vin din înlocuirea oamenilor cu AI, ci din folosirea AI pentru automatizarea sarcinilor repetitive, personalizarea experienței utilizatorilor și luarea unor decizii mai bune pe baza datelor.

În același timp, raportul acesta nu ține cont de ultimele clase de agenți AI și evoluția din ultimele luni, deci rămâne de văzut la următorul.

sursă: Detailed

🖼️[Imagini cu AI] Prins de un Doodle

Prompt ChatGPT Images 2:

Creează o fotografie editorială de lifestyle ultra-realistă, 
realizată într-un studio minimalist, cu un fundal continuu 
(seamless) de culoare gri deschis. O femeie veselă, cu o tunsoare 
pixie albastru deschis, este surprinsă în timp ce aleargă, râzând 
în hohote, cu o expresie jucăușă. Se apleacă în mod natural 
înainte, ca și cum ar încerca să scape, în timp ce partea din 
spate a hanoracului ei oversized, de culoare albastru pastel, 
este trasă înapoi. Poartă pantaloni largi bej, cu croială lejeră, 
încălțăminte Vans Slip-On cu model în carouri roșii și ochelari 
rotunzi așezați pe creștetul capului. Într-o mână ține o acadea 
colorată cu model spirală în culorile curcubeului. 

În partea stângă a imaginii, un doodle simplu, desenat de mână, 
reprezentând o figură stil „omuleț din bețe” (cap rotund, ochi 
sub formă de puncte, gură dreaptă, linii groase ca trasate cu 
markerul negru), apucă partea din spate a hanoracului cu un braț 
lung, întinzând materialul și încercând să o oprească. Adaugă 
mici linii de mișcare în jurul brațului doodle-ului și în jurul 
capului femeii pentru a accentua efectul de tragere și râsul. 
Doodle-ul trebuie să pară desenat manual direct peste fotografia 
finală. 

Iluminare de studio puternică, în stil high-key, cu umbre 
moi, comportament realist al materialelor textile, mâini corect 
proporționate și anatomice, fotografie editorială lifestyle 
premium, poveste vizuală plină de umor, aspect ultra-realist, 
detalii extrem de clare la rezoluție 8K, format vertical 4:5.

🛠️ Cum să folosești mai bine Fable 5 (sau Claude, în general)

1. Folosește Projects pentru context
În loc să încarci aceleași fișiere în fiecare conversație, creează un Project.

Un Project păstrează:

  • fișierele tale;

  • instrucțiunile permanente;

  • contextul între conversații.

Recomandări:

  • Creează un Project pentru fiecare activitate (marketing, vânzări, content etc.) sau proiect pe care lucrezi.

  • Dacă ai cont de echipă, proiectele create pot fi partajate

  • Projects funcționează și în modul Cowork, doar că se leagă de un folder de pe calculatorul tău

2. Mută instrucțiunile permanente în Skills
Dacă ai context și instrucțiuni care vrei să fie citite de fiecare dată când faci o anumită acțiune (trimiți e-mail, faci rapoarte, faci postări, etc) transformă-l într-un Skill.

Un Skill:

  • reține modul tău de lucru;

  • poate fi activat automat de Claude (sau la comanda ta);

  • înlocuiește prompturile repetitive.

Regulă simplă:
- Dacă repeți un proces de mai mult de 3 ori în Claude (cu prompt, pași, feedback), transformă-l într-un Skill.

3. Cere întrebări de clarificare la taskurile importante
Încheie prompturile cu o instrucțiune de genul:

„Înainte să începi, pune-mi toate întrebările de care ai nevoie pentru a face treaba cât mai bine.”

Astfel Claude:

  • nu face presupuneri;

  • înțelege mai bine contextul;

  • livrează rezultate mai precise.

4. Oferă obiective, nu doar sarcini
Nu spune doar ce vrei să facă.

Explică:

  • rezultatul dorit;

  • contextul;

  • publicul;

  • criteriile de succes.

Claude face o treabă mult mai bună atunci când înțelege scopul, nu doar instrucțiunea.

Mai mult, asta te va ajuta atunci când folosești partea agentică din Claude sau funcții precum /goal.

5. Alege nivelul de efort potrivit
Folosește efort ridicat pentru:

  • strategie;

  • analiză;

  • planificare;

  • probleme complexe.

Folosește efort medium sau low pentru:

  • schițe rapide;

  • rescrieri;

  • corecturi.

💡Nu mai crea (încă) un fișier .md pentru Claude

Dacă încă folosești prompturi sau documente / fișiere .md pentru a-i explica lui Claude cum lucrezi, există o variantă mai eficientă: Claude Skills.

Skill-urile se activează automat ori de câte ori ai nevoie (sau le poți apela manual, când nu e clar).

Pasul 1: Creează Skill-ul
- Mergi la Settings → Skills → Create.
- Dă-i un nume.
- Adaugă stilul tău de lucru, reguli și exemple.
- Salvează-l. Îl configurezi o singură dată.

Opțional - Îi poți cere lui Claude să-ți scrie un skill (si să-l salvezi cu un singur click) pentru orice acțiune pe care vrei să o faci după un anumit proces.

Ex solicitare spre Claude: Construiește-mi un skill care să verifice căsuța de gmail (legată prin connector), să-mi sorteze e-mailurile pe foldere, să șteargă ce-i spam, să-mi spună dacă am ceva prioritar de răspuns și să-mi propună drafturi pentru răspunsuri, în stilul meu.

Pasul 2: Păstrează fișierele doar pentru informații variabile sau pentru context general
- Folosește fișiere doar pentru date care se schimbă (brief-uri, rapoarte, cifre etc.).
- Dacă informația este legată de un proces clar, atunci ar trebui să devină un Skill.

Pasul 3: Vorbește cu Claude
- Deschide un chat nou și spune ce ai nevoie.
- Claude activează automat Skill-ul potrivit.
- Nu mai atașa aceleași fișiere și nu mai repeta aceleași instrucțiuni.

Aruncă o privire (un click) pe sponsorul acestei ediții și ne faci automat (și pe gratis) cinste cu o cafea 👇

Save 10+ Hours a Week With 37 Claude Prompts

Every manager faces the same situations before lunch: a message to land, a meeting to run, a hiring call, a report due. The AI Report built 37 Claude prompts for exactly those moments, organised by the situations every manager faces. 

Copy the prompt, fill the brackets, run it in Claude, and get back 10+ hours a week. Oh, and it's free. 

All you have to do is subscribe to The AI Report, a 5-minute daily AI brief read by 400,000+ business leaders at IBM, AWS and Microsoft, and the full prompt pack lands in your welcome email. The newsletter and the prompts, both free. Subscribe and grab both

📰 Claude Fable 5 obține un scor record de 16,1% pe Remote Labor Index

Modelul a atins un nivel record de performanță în execuția sarcinilor de muncă digitală, depășind semnificativ generațiile anterioare de AI. Rezultatul indică un progres major în capacitatea inteligenței artificiale de a rezolva autonom probleme complexe întâlnite în mod obișnuit în activitatea angajaților de la distanță. «Mai multe detalii»

📰 Hi3D lansează un flux de lucru pentru imprimarea 3D a modelelor generate de AI

Hi3D a introdus un proces automatizat care pregătește modelele 3D create prin inteligență artificială pentru a putea fi imprimate fizic fără erori tehnice. Instrumentul corectează automat geometria obiectelor digitale, facilitând tranziția rapidă de la designul generativ la prototiparea fizică. «Mai multe detalii»

📰 CapCut a lansat actualizarea Seedance 2.5 pentru Dreamina

Instrumentul de generare video Dreamina a primit modelul Seedance 2.5, care promite o calitate vizuală superioară. Actualizarea se concentrează pe îmbunătățirea detaliilor și a consistenței mișcărilor în videoclipurile create prin AI. «Mai multe detalii»

📰 Google NotebookLM introduce rezumate video scurte

Google a adăugat o funcție nouă în NotebookLM care permite generarea de videoclipuri scurte pentru a rezuma documentele încărcate de utilizatori. Această opțiune oferă o alternativă vizuală la formatul audio existent, ajutând la parcurgerea rapidă a informațiilor. «Mai multe detalii»

📰 Microsoft își înlocuiește partenerii AI cu propriile modele în aplicațiile Office

Microsoft a început să utilizeze propriile modele de inteligență artificială în locul celor furnizate de OpenAI și Anthropic pentru anumite funcții din suita Office. Această schimbare urmărește reducerea costurilor de operare și a dependenței tehnologice de parteneri externi.  «Mai multe detalii»

🎯 [Trending] → Ce este viral săptămâna asta în social media

Reply

or to participate.