Dincolo de Hype + pariul Meta in lumea AI

[#23] RunwayML & Prompt promovare business local

Salutare și bun venit la Ai Ai Ai Marketing! 🤖

Doza ta săptămânală de știri, strategii și unelte AI care îi vor face pe cei din cercul tău de prieteni să se întrebe dacă nu cumva ziua ta e din 48 de ore în loc de 24.

Înainte să începem cu programul pregătit pentru azi, am un anunț important:

În 21 septembrie, organizez un eveniment online (webinar) pentru antreprenori, soloprenori, marketeri si freelanceri, intitulat “Dincolo de Hype - Marketing de 10 ori mai eficient cu ajutorul AI”.

Te poți înscrie pe https://www.cristianmezei.ro/ unde am adăugat și toate detaliile evenimentului.

Pentru un moment, îți pot spune doar că nu vrei să-l ratezi și că am să ofer la finalul evenimentului o super răsplată (mai valoroasă decât majoritatea cursurilor plătite care se poziționează în zona 1000-2000 euro) pentru toți participanții live.

Si nu, nu mă apuc de cosplay.

Costumul de Ironman generat de Midjourney este ales pentru că și tu vei putea avea propriul asistent J.A.R.V.I.S. dacă înveți să stăpânești tehnologia AI.

Ce avem pe ordinea de zi:

📰 [Știri] Meta țintește spre absolut și ChatGPT lansează Enterprise

💡 [Prompts] Pliante pentru toată lumea cu ChatGPT

🛠️ [Unelte AI] Runwayml.com

🐦 [Tweet-ul săptămânii] 10 tehnici avansate de prompting

📰 [Știri] Meta țintește spre absolut și ChatGPT lansează Enterprise

Social;

VR;

Metaverse;

Și acum AI.

Se pare că apetitul Meta pentru a aborda industrii noi este nelimitat.

După lansarea mai multor modele noi de AI și a unui concurent pentru Twitter mai devreme în acest an, Meta își îndreaptă atenția către ChatGPT și AI coding.

Uite o prezentare a tuturor mișcărilor majore pe care Meta le-a anunțat:

Meta lansează Code Llama — un instrument de scriere a codului AI

Similar cu ChatGPT și Github Copilot, Code Llama poate scrie și edita cod pe baza prompturilor text.

Poate completa cod și depista erori în codul existent pentru un număr de limbaje de programare, inclusiv Python, C++, Java și altele.

Disponibil în 3 dimensiuni și limită de context de 100.000 de tokenuri.

Este open-source și oricine îl poate folosi. Mai multe detalii aici.

Meta confirmă AI 'kill switch' care va veni pe Instagram și Facebook în Europa

Funcția va oferi utilizatorilor din UE posibilitatea de a dezactiva personalizările alimentate de AI, cum ar fi fluxurile de știri bazate pe datele utilizatorilor.

Conținutul ar putea fi, în schimb, clasat potențial în ordine cronologică sau popularitate locală.

Lansarea vine ca răspuns la noile reglementări ale UE care cer companiilor să ofere utilizatorilor opțiunea de a dezactiva personalizările alimentate de AI.

Deși funcția este disponibilă doar în UE în acest moment, guvernele din întreaga lume ar putea impune politici similare, ceea ce ar putea aduce funcția pe noi piețe.

Mai multe detalii aici.

Meta lansează un model de traducere a vorbirii multilingual

Modelul se numește SeamlessM4T și poate traduce aproape 100 de limbi. Poate face atât traduceri de tip voce → voce, cât și text → voce.

Conform Meta, modelul reprezintă o descoperire semnificativă deoarece efectuează întregi sarcini de traducere dintr-o singură încercare, spre deosebire de alte modele de traducere AI de pe piață.

Mai multe detalii aici.

OpenAI estimează că 80% dintre companiile din Fortune 500 au angajați care folosesc ChatGPT pentru muncă. Cu toate acestea, un număr tot mai mare de companii precum Apple și Samsung au oprit angajații să utilizeze ChatGPT în ultimele luni.

Acest trend ar putea să ia sfârșit rapid cu anunțul lui ChatGPT Enterprise, care include Zendesk, PWC, Bain și Canva printre numeroșii săi clienți.

Iată tot ce trebuie să știi despre ChatGPT Enterprise:

  • Până la 2x mai rapid GPT-4

  • Securitate și confidențialitate la nivel de întreprindere

  • Acces nelimitat la GPT-4 fără limite de utilizare

  • Acces nelimitat la instrumente avansate de analiză a datelor (Code Interpreter)

  • Șabloane de prompt partajabile pentru a construi fluxuri de lucru interne între echipe.

Sper că această lansare să schimbe și trendul în care OpenAI fac constant ChatGPT mai prost pe zi ce trece pentru a optimiza resurse. 😁

💡 [Prompts] Pliante pentru toată lumea cu ChatGPT

Prompt:

“Folosind un stil de scriere persuasiv și având ca țintă părinții copiilor mici, scrie un pliant pentru grădinița Waldorf din cartierul local, evidențiind abordarea centrată pe copil și mediul stimulativ oferit.”

Și asta de la prima încercare. Încă 2-3 optimizări + un template de pliant din Canva și aproape că mi-aș înscrie și eu fetița la această grădiniță.

🛠️ [Unelte AI] Runwayml.com

Unealta săptămânii este runwayml.com, un generator de imagini sau video care include o mulțime de alte funcționalități legate de design.

Imediat ce ți-ai creat contul, ești întâmpinat de listă de opțiuni:

  • Video to Video - în care poți să creezi videoclipuri pornind tot de la un video.

  • Text/Image to Video - aici generezi videoclipuri pornind de la un text sau video.

  • Remove Background - șterge imaginea de fundal.

  • Text to Image - generator de imagini pornind de la text (prompt).

  • Image to Image - poți face variații de mai multe imagini pornind de la o imagine aleasă de tine.

  • Train your own Generator - Cu acest feature poți să îți personalizezi imaginiile, stilurile și alte detalii mai avansate.

Ce este foarte tare la acest tool este că ai o secțiune de tutoriale pentru fiecare caracteristică în parte + o galerie de inspirație pentru materiale.

Cum faci primul tău Text to Video cu RunwayML?

Simplu. Îl selectezi și apoi doar introduci prompt-ul în rubrica Text.

Observație! Acest tool se descurcă bine atat cu prompt-uri mai simple și scurte, cât și cu cele mai complexe și detailate.

Deci testează la maxim!

Inițial vei genera un video cu doar 4 secunde, dar după ce este gata poți să-l extinzi până la maxim 16 secunde.

Practic, cu capacitățile actuale ale industriei vei putea face un video final doar din multe cadre legate între ele.

Cum au făcut cei de la Auris trailerul de mai jos.

Bonus: Pe lângă un basic plan gratuit, au și un standard plan la costul lunar al Netflix Premium.

🐦 [Tweet-ul săptămânii] 10 tehnici avansate de prompting

O nouă listă mega practică de la Rob Lennon - The AI Whisperer pentru a încheia e-mailul de azi în stil mare.

Cheers! 🍻

Dacă ți-a plăcut “episodul”, ajută-mă cu un feedback în 5 secunde.

Copiază numărul de steluțe care crezi că se potrivește și lasă-l ca reply la acest e-mail.

⭐⭐⭐⭐⭐

⭐⭐⭐⭐

⭐⭐⭐

⭐⭐

⭐ (să nu exagerăm)

Reply

or to participate.